Surse de
Articole
Comentarii

Astazi, m-a sunat toata lumea, am primit mesaje, toti erau curiosi… Cum am plecat noi din emisiunea Oanei Zavoranu, cum de am fost acolo si tot asa… Pentru curiosi, iata toata povestea:

In perioada asta suntem intr-o campanie de promovare a noului clip - “Lose you”. Departamentul de PR al casei noastre de discuri - Cat Music - ne-a propus o lista de emisiuni unde sa mergem, emisiuni printre care se afla si cea a Oanei Zavoranu. Initial, eu am refuzat sa mergem in acea emisiune, argumentele fiind evidente. PR-ul de la casa de discuri a insistat, iar intr-un final eu am acceptat aparitia noastra in emisiune cu conditia ca aceata aparitie sa se limiteze la prezentarea clipului.

Am ajuns acolo, am cantat in timp ce se difuza si clipul si eram gata de plecare. Ce a urmat a fost o surpriza (evident neplacuta) pentru toti: Oana Zavoranu a lansat cateva intrebari si insinuari stupide referitoare la solistele Hi-Q, au arat un filmulet cu o fata blonda, presupusa fana Hi-Q care si-ar si dori sa cante cu noi, fata a intrat si in platou la un moment dat, noi am incercat elegant sa evitam (deja!!!) penibilul situatiei.

La un moment dat, cineva a impins un pat in platou, iar tanara blonda m-a invitat sa ma intind in pat. Refuzul meu a fost categoric. Tanara a insistat mai mult, alegand sa-si dezveleasca sanii chiar acolo si spunandu-mi ca vrea sa-mi faca un masaj. Am refuzat din nou, mi-am luat la revedere de la Oana Zavoranu si, impreuna cu colegii mei, am iesit din emisiune.

In minutele urmatoare, Florin suna la casa de discuri pentru a le reprosa neconcordanta dintre ce vorbisem si ce s-a intamplat, de fapt, iar eu sunam la casa de avocatura care ne reprezinta, rugandu-i sa inceapa demersurile legale pentru a opri difuzarea segmenului in care apream noi. Mai tarziu, am inteles ca producatoarea si-a dat demisia, iar cineva de la Kanal D m-a sunat sa-si ceara scuze pentru disconfortul de la filmare, sa-mi spuna ca emisiunea respectiva nu este produsa de ei, ci de o casa de productie independenta si sa ma asigure ca, asa cum am cerut, nu vom aparea in emisiune.

Greseala este exclusiv a noastra, nu aveam ce sa cautam acolo, Oana Zavoranu nu este o persoana cu care noi sa ne asociem in niciun context.

Nu o sa ma lansez acum intr-un discurs despre degradare, micime spirituala, mizerie… Este prea evident. Va invita sa cititi interviul lui Florin, de pe hotnews.ro. Imi este realmente sila, iar episodul din ziua respectiva a fost un cosmar.

Urban fun

Azi fac poze prin oras bannerelor si afiselor electorale. Ma distreaza foarte tare mesajele. Revin diseara cu o analiza pe text, imagine si mesaj. Promit sa ne distram.

(post scris de pe telefonul mobil :-D)

Later edit: am facut poze, dar voi scrie maine articolul. Noapte buna !

1000 de puncte

Citeam acum ceva timp un articol despre diferentele majore din punct de vedere cultural intre Europa si Statele unite ale Americii.

In Europa, la inceputul unei cariere, de exemplu, nu-ti da nimeni nicio sansa; in timp, trebuie sa confirmi, sa convingi oamenii din jurul tau, sa performezi pentru ca la un moment dat sa castigi incredere si apreciere.

In State, lucrurile sunt exact invers: inca de la inceput ti se acorda credit maxim, ti se ofera contextul propice in care sa faci performanta, succes. In timp poti fie sa confirmi, fie sa dezamagesti…

Gandindu-ma la felul in care eu ma raportez la oameni, mi-am dat seama ca sunt foarte american… sau idealist… sau naiv ! Mi-am dat seama ca nu a existat in viata mea om pe care sa-l fi cunoscut si caruia sa nu-i fi acordat din prima tot creditul: 1000 de puncte, gratuit, increderea mea, asteptarile mele… Din pacate, in timp, oamenii din jurul meu pierd aceste 1000 de puncte… mintind, fiind gratuit aroganti, nepoliticosi, comportandu-se ca la periferia societatii. Usor-usor, ei irosesc cele 1000 de puncte, iar reactia mea - aproape involuntara - este de distantare; ii sun din ce in ce mai rar, reduc subiectele conversatiilor noastre la cele cateva importante, de obicei profesionale… Intr-un final, vietile noastre se separa. Eu raman cu dezamgirea, ei cu intrebarile.

Totusi, acest sistem al meu are o calitate extraordinara: de-a lungul timpului timpului, mi-am facut prieteni extraordinari, oameni de exceptie in domeniile lor, tocmai pentru ca le-am dat credit de la inceput ! Iar ei au inzecit cele 1000 de puncte !

Edi Schneider

Unul dintre cei mai buni prieteni, este Edi. Iata-l aici in postura de scenarist, regizor si producator:

The Magic Continues !

Vote for Edi: http://www.atom.com/funny_videos/3EFBFFFF01B8C5A1001700BD0759/ !

Euro-prezidentiale

De cand a inceput campania electorala pentru alegerile din 7 iunie pentru Parlamentul European, purtatorii de mesaj nu sunt euro-candidatii (ei sunt bine merci pe listele partidului, ci candidatii (lansati sau nu oficial) la alegerile prezidentiale din toamna: Crin Antonescu, Mircea Geoana si Traian Basescu. Primii doi sunt deja la mitinguri, pe afise, bannere, in stirile electorale, al treilea este doar la mitinguri si la TV tunzand oi electorale.

Bine, bine, dar eu cu cine votez ?

Acum suntem in hol la Antena 2, vorbim despre astrograme. : )

Biroul de Presa al Ministerului Apararii Nationale:

Videoclip muzical în premieră la M.Ap.N

Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale a realizat videoclipul „Afganistan – clipe de dor”, având drept coloană sonoră melodia „Dor de tine, dor de noi”, interpretată de trupa Hi-Q.

Filmările videoclipului au fost realizate de directorul de imagine Gabriel Cobasnian, în luna aprilie a.c., alături de militarii Batalionului 21 Manevră Vânători de Munte, dislocaţi în baza militară Lagman – provincia Zabul.

Gabriel Cobasnian a realizat, în ultimii şapte ani, filme de autor cu tematică militară care au fost apreciate atât pe plan naţional, cât şi internaţional, obţinând diverse premii şi menţiuni, printre care Marele premiu pentru filmul „Căzut la datorie”, la Festivalul Internaţional de Film „Eserciti e Popoli” din Bracciano-Italia, 2005.

Ministerul Apărării Naţionale a colaborat la mai multe evenimente, de-a lungul timpului, cu trupa Hi-Q, care a şi susţinut o serie de concerte pentru militarii români aflaţi în teatrul de operaţii din Afganistan, în lunile octombrie şi decembrie 2002, la Kandahar şi Baghram.

Videoclipul poate fi vizionat pe portalul video „Armata TV” la adresa www.mapn.ro/armatatv.

Nu sunt vreun expert in politica externa, dar pot sa inteleg ca, in lumea in care traim, sunt doi mari licurici importanti: licuriciul american si licuriciul rus, iar cand esti o tarisoara ca Romania, iti doresti ca acesti doi licurici sa stie de tine si sa te considere macar simpatic, poate chiar asa te lase sa te mai joci cu ei din cand in cand.

Imi e greu sa-mi dau seama daca presedintele nostru, dl. Traian Basescu, mai vrea sa candideze la toamna, dar sunt convins ca cei doi licurici stiu deja. Semnalele sunt clare:

1. Licuriciul american. 5 mai 2009 este data in care ministrul de externe roman, Cristian Diaconescu, a aterizat la Washington, incepand prima vizita oficiala facuta administratiei Obama. Ca sa vezi, extraordinara coincidenta, exact in aceasi zi, New York Times (canalul neoficial al administratiei americane) publica un articol meeeega-aberant cum ca gripa porcina ar fi pornit in Romania ! Welcome, mr. Diaconescu ! In articol apar cateva nume importante: Nicholas Taubman (fostul ambasador al administratiei Bush) si (surpriza) Traian Basescu ! Naspa ! Noul licurici american nu prea-l place pe micul nostru licurici roman. Vezi New York Times.

2. Licuriciul rus. Aici, istoria recenta este atat de bogata in exemple incat as putea scrie trei posturi, nu unul. Totusi, un articol recent mi-a atras atentia: Rusia ataca tot mai dur pozitia lui Traian Basescu fata de Moldova: O rusine pentru UE, pe Hotnews.. Acesta este, evident, cel mai dur atac al marelui licurici rus la adresa micului licurici roman, exact in anul in care cel din urma ar trebui reales. Double-naspa !

Si acum, ma intreb si eu ca (fost) alegator al micului licurici: nu este treaba presedintelui, in primul rand, reprezentarea Roamniei in plan extern, cultivarea unor relatii bune cu celelalte tari, mai ales cu marii licurici ?

Oare mai candideaza ? Si daca da, va mai castiga ? Si daca va castiga, ne mai baga si pe noi cineva in seama ?

Unde ramasesem ? Aaa… www.google.ro… Australia immigration… Not funny !!!

… remixat pe YouTube:

Multumesc fanilor ! :))

In atentia domnilor Berceanu, Orban, Basescu alaturi de toti ceilalti domni si doamne care au condus Ministerul Transporturilor: ATENTIE !!! ORICINE NE POATE FURA ARDEALUL !!!

Ma intorceam luni de la Sibiu. Trebuia sa ajung in Bucuresti la 9 seara, asa ca am plecat la 3, ca sa am timp… Traseul obisnuit: Sibiu - Rm. Vilcea - Pitesti - Bucuresti.

Surpriza ! Pe Valea Oltului, la 40-50 km de Sibiu - accident. Un transportor “gabarit depasit” lovise un TIR si se blocase complet circulatia, pentru cateva ore bune. Grabit fiind, am ales ruta alternativa: inapoi spre Sibiu - Fagaras - Brasov - Predeal - Sinaia - Ploiesti - Bucuresti.

Surpriza again !!! Dupa eternele semafoare de pe segmentul Sibiu - Brasov (se lucreaza de 10 ani la drumul asta), intrarea in Brasov era blocata ! Am ocolit din nou, prin Risnov - Cheile Risnoavei - Predeal. Gata, eram deja pe DN 1.

Surpriza again-again !?!?!?! De la Azuga pana la Comarnic am mers stat in coloana, ca pe vremuri, cu motorul oprit, cu laptopul in brate… Nu era niciun accident, pur si simplu niste munitori zgariasera astfaltul pe la Busteni… Totusi, speranta nu murise. Plecasem doar de 5 ore din Sibiu si eram deja la Comarnic, doua benzi pe sens… 120 km/h. Succes !!!

Ploiesti. Nu mai rezist la inca o surpriza !!! Grrr… Craterele din astfalt pot sa te omoare daca treci cu 35 km/h peste ele… Semafoare, camioane, am stat iar… Nu e ok !

Am ajuns frant la Bucuresti dupa aproape 7 ore in care facusem vreo 300 km. I-am pomenit pe toti, le-am facut toate urarile… Am ocolit o jumatate de tara pentru ca doua camioane facusera accident ! Daca mai puneam unul si pe DN 1, dadeam Ardealul oricui !

Vorba unui prieten: “Stii cand vom avea si noi autostrazi ca in Germania ? Cand ne vom muta in Germania !”

« Newer Posts - Older Posts »