1000 de puncte
Iun 2nd, 2009 by Mihai Sturzu
Citeam acum ceva timp un articol despre diferentele majore din punct de vedere cultural intre Europa si Statele unite ale Americii.
In Europa, la inceputul unei cariere, de exemplu, nu-ti da nimeni nicio sansa; in timp, trebuie sa confirmi, sa convingi oamenii din jurul tau, sa performezi pentru ca la un moment dat sa castigi incredere si apreciere.
In State, lucrurile sunt exact invers: inca de la inceput ti se acorda credit maxim, ti se ofera contextul propice in care sa faci performanta, succes. In timp poti fie sa confirmi, fie sa dezamagesti…
Gandindu-ma la felul in care eu ma raportez la oameni, mi-am dat seama ca sunt foarte american… sau idealist… sau naiv ! Mi-am dat seama ca nu a existat in viata mea om pe care sa-l fi cunoscut si caruia sa nu-i fi acordat din prima tot creditul: 1000 de puncte, gratuit, increderea mea, asteptarile mele… Din pacate, in timp, oamenii din jurul meu pierd aceste 1000 de puncte… mintind, fiind gratuit aroganti, nepoliticosi, comportandu-se ca la periferia societatii. Usor-usor, ei irosesc cele 1000 de puncte, iar reactia mea - aproape involuntara - este de distantare; ii sun din ce in ce mai rar, reduc subiectele conversatiilor noastre la cele cateva importante, de obicei profesionale… Intr-un final, vietile noastre se separa. Eu raman cu dezamgirea, ei cu intrebarile.
Totusi, acest sistem al meu are o calitate extraordinara: de-a lungul timpului timpului, mi-am facut prieteni extraordinari, oameni de exceptie in domeniile lor, tocmai pentru ca le-am dat credit de la inceput ! Iar ei au inzecit cele 1000 de puncte !
pai si in cazul relatiei noastre cum e?
da Mihai….asa e…..in viata ai prte de toate….dezamagiri…..reusite….multumiri…regrete……dar…pana la urma toate trec…..uneori e bine sa oferi unei persoane cele 1000 de puncte,cum zici tu,dar uneori e bine sa ai unele rezerve la inceput…..ai grija de tine :*
“me,myself and I” e un concept interesant pe care il folosesc si eu deseori…..
Interesant subiect ai ales…Increderea in om???…cat la suta sa acorzi unui om? pe ce criterii alegi cat sa acorzi?…..gradul de rudenie, de prietenie, profesional…etc??? si o ultima intrebare…cand acorzi creditul..la inceput sau la sfarsit, inainte sa cunosti omul sau dupa o anumita evaluare…:P:P:P
@Ema: Chiar de la inceput ! Increderea mea asteapta cu bratele deschise pe oricine.
>:-D<
E foarte interesant subiectul pe care l-ai abordat si de aceea vreau sa scriu si eu cateva cuvinte. M-am regasit, daca pot spune asa in ceea ce ai scris Mihai. Si eu ca si orice om am avut “prieteni” care la un moment dat au existat sau au trecut doar prin viata mea …
Prieteni adevarati, pentru o viata intreaga cred ca avem putini insa, macar pe aceia intr-adevar, ii putem numi PRIETENI !
“La rau si la bine mereu langa tine/ Asa-s prietenii” !
Eu cred ca este bine sa fii sociabil sa oferi incredere unei persoane abea cunoscute dar sa ai totodata o oarecare retinere, Viata ne invata sa fim mai rezervati.
iar in timp sa vezi daca merita 1000 de puncte si poate chiar ” sa inzecesti chiar cele 1000 de puncte” sau nu, adica sa scazi si din cele 700 acordate initial… Oricum, in final, merita sa riscam pentru ca doar asa putem si castiga :).
Indraznesc sa te citez putin spunand la randul meu: sa oferi 700 de puncte din cele 1000 sa spunem
Mihai…doar prietenii adevarati reusesc sa pastreze cele 1000 de puncte.Am patit si eu ceva de genu. Le-am acordat toata increderea si sprijinul si dupa un timp m-au dejamagit..Sunt oameni si oameni….unii stiu sa pretuiasca un prieten adevarat …atii sunt doar pe interes…
Asta este…asa e in viata…:*
nici un prieten nu ti-ar spune toate gandurile , in spatele zambetului pe care ti-l arata se poate ascunde un gand “criminal” , ” ai incredere doar in tine si nimeni nu te va insela” - apropo “Salutare!”
Imi place acest post
. Daca ar gandi toti ca tine, poate alta ar fi fost Romania de astazi…
Imi place extraordinar de mult cum gandesti!…
Viata nu este mereu o drama asa cum nici cei care ‘misuna’ in jurul tau nu se pot numi prieteni. Eu nu prea cred in conceptul asta. L-am cam inlaturat din vocabular.
Ajungem sa primim ‘lectii’ de la unii care nu merita sa ‘le predea’. Mare greseala sa inchizi ochii si sa accepti langa tine pe cineva doar ca sa ai o fatza la care sa te uiti si atat. Asa, prefer tavanul.. Macar ‘petele’ pe care le are se pot acoperi cu vopsea, pe cand cuvintele care dor raman intr-un colt ca si vocea celor care stiu sa le rosteasca.